Îţi aminteşti
prima dimineaţă în care ti-ai întins mâna să-l cauţi şi te-a trezit, speriată,
patul gol? Îl ameninţai de mult cu despărţirea, dar acum că s-a întâmplat, pare
mult mai greu. Parcă sandvişul de dimineaţă nu mai are acelaşi gust fără
mirosul cafelei din bucătărie, iar liniştea apăsătoare te face să
conştientizezi că de-acum eşti singură.
Incă nu poţi
şterge wallpaper-ul de pe desktop cu voi doi îmbraţişaţi, nici mesajele din
telefon. Atunci păreaţi fericiţi. Oare ce s-a schimbat şi de ce? Este problema
noastră că vrem din ce in ce mai mult sau rutina ucide pas cu pas o relaţie?
Acum analizezi şi îţi dai seama că la
început tânjeaţi dupa momentele voastre de intimitate şi vă izolaţi, doar
pentru a petrece cât mai mult timp împreună. De ce când aţi rămas singuri
rutina a devenit copleşitoare? De ce acum simte mai mult nevoia să se vadă cu prietenii
lui şi de ce acum nu se mai rezolvă totul cu un sărut şi o îmbrăţişare?
Câte dintre noi
nu şi-au pus întrebările acestea şi câte nu am adormit plângând neputincioase
în faţa ireversibilităţii timpului? Primul pas în supravieţuirea unei
despărţiri este resemnarea. Trebuie să
accepţi situaţia ca atare şi să nu cauţi vinovaţi. Plecarea benevolă a
persoanei iubite din viaţa ta, după ce i-ai împartăşit intimităţile şi visurile
tale, este resimţită ca cea mai înaltă formă de trădare. Singura metodă de refulare
pare automaltratarea. Este esenţial să renunţăm la întreţinerea autoviolenţelor
şi să nu ne lăsăm pradă agoniei. Gândirea optimistă pare imposibilă în astfel
de momente, dar focusarea pe alte activităţi şi restabilirea ierarhiei
priorităţilor, ne ajută să suportăm mai uşor doliul unei despărţiri. Adesea,
cele mai grele despărţiri ascund pierderi successive din viaţa noastră, iar
suferinţa provocată de terminarea unei relaţii, adânceşte rana provocată de
plecarea unuia dintre părinţi. Psihologii fac diferenţierea clară între
suferinţa (limbajul ranii reactivate) si rana propriu-zisă. Deteriorările
produse de violenţa primită în prezent, traită în viata noastră de adult, vor
depinde nu atât de ceea ce ni se intamplă, de ceea ce « cade din cer », cât de
ce anume este atins în noi, este trezit în noi într-un moment al existentei
noastre.
Românii încă se
confruntă cu probleme de mentalitate vizavi de vizita la psiholog, în timp ce
în ţările occidentale, să ai psiholog personal, a devenit deja un trend. Discuţia
cu un specialist te poate ajuta să eviţi adăugarea unei cărămizi la construirea
dramei personale.
E în natura
omului ca odată ce a întrezărit iubirea să alerge toată viaţa în căutarea ei.
Dragostea moare pentru a renaşte şi mai puternic alături de altcineva.